Cursa Traseul lung (44km)
Moderator | Gabriel Solomon |
Tip | Cursa amatori |
Are doar 44 km, însă diferența de nivel în urcare este de peste 1600 m! El se adresează categoric și în mod exclusiv elitei cicliștilor montani, cu experiență vastă în abordarea traseelor montane, capabili să suporte condițiile dure ale unor urcări susținute, cu ruperi de ritm și porțiuni de push bike, până în golul alpin din creastă, la peste 1700 m altitudine, urmate de coborâri abrupte și tehnice. Încălzirea concurenților se face pe urcarea de 9 km a drumului forestier din valea Limbășelului. Urmează apoi punctul de alimentare 1, situat la km 11 și apoi poteca tehnică marcată cu cruce roșie, cu ruperi de ritm, spre masivul Piatra Mare. În Poiana Stanei virează la dreapta pe poteca marcată cu triunghi albastru spre cabana Rentea, care ajunge la al doilea punct de alimentare din zona km 16. Urmează 5 km de urcare dură spre vârful Țigăilor, la 1700 m, în care se acumulează peste 400 m diferență de altitudine. Peisajul de sus merită tot efortul și poteca urmează apoi creasta principală și coborârea în viteză spre lacul Găvan, unde avem intersecția cu traseul mediu. Apoi se parcurge minunata creastă a Ritivoiului și traseul coboară, spre dreapta, evitând defrișarea recentă, pe potecă în serpentine scurte și tehnice prin pădure, până in valea Azugii. Se urca apoi 2 km spre Predeal, până la punctul de alimentare 3, de la km 32. Aici se refac forțele, pentru că urmează urcarea spre pârtia Cocoșu, unde are loc proba specială de urcare contra timp "King of the Mountain", adresată celor mai tari rideri din concurs! Ajunși pe vârful Clăbucet, avem un mic răgaz la snack bar-ul cu energizante, pentru că urmează o nouă coborâre și urcarea abruptă de la cabana Gârbova. Ultimii 6 km sunt în coborâre pe drumul Tunului și se termină cu jgheabul super tehnic, la ieșirea în Azuga, spre finish.